Poate


Poate, uneori, îţi mai aduci aminte,

Poate mai tânjeşti după momente,

De bine, de siguranţă, de iubire,

De luxul de-a putea avea încredere:

Că vorbele nu mint,

Că faptele le vor urma curând.

Că ai norocul să ai tot: gând, trup şi inimă în legământ.

Poate, când şi când mai visezi.

Îi auzi vocea ce te-alinta,

Îi vezi surâsul care te diviniza.

Poate, rar de tot, ai vrea s-o mai poţi atinge,

Să te mai scalzi şi să renaşti în zbor de doi,

Să n-o mai pierzi nici în somn, nici în zori.

Sau poate, nimic nu mai contează

Căci te-ai obişnuit,

Să nu mai simţi nimica, oricum nu e nimic

Decât o lume indiferentă ce-ţi zâmbeşte perfid

Şi-ţi promite verzi ş-uscate

Cum făceai tu cândva

Şi nu te neliniştea ce simţea cel de alăturea.

Poate, viaţa nu este decât o mare iluzie

Iar oamenii cărora le-ai oferit fericire

Doar o mare … dezamăgire…

Timp


De perfidie,

De minciună,

De amăgire,

De neiubire,

De răutate,

De invidie,

De cruditate.

De toate aveţi timp

Când vă foloseşte

Persoana e obiectul

Obiectul e dorinţa.

Uitaţi că este timp

Ca voi să fiţi obiectul

Iar victima, călăul

Ce aţi fost voi când era timp

Să vă-mpliniţi voinţa.

Trecerea


A căzut o stea azi noapte

Furtuna de-amintiri

A retezat-o din simţiri.

S-a uscat nuanţa de şoapte

A trecut anul de când totul tace.

Zile inerte, nopţi chinuite

De vise ce nu fac sens.

Mā trec ca steaua ce-ţi eram odată

Pierdută în eter.

Mă trec cu cicatrici de suflet

Cu zâmbet mort

Şi-mi urlu durerea în mine

Până când inima va înceta

Şi trecerea se va completa.

Doar atunci, poate, mă voi elibera…

Când…


Când plânge cerul

Cu picături întunecate

Poate ți se prelinge pe buza de sus

Amintirea ce s-a dus

A celei căreia-i scriai

Că este pulsul vieții de care te bucurai….

Când niciun alt gând nu mai există

Și seara se lasă tiptil

Poate aripile ce-o cuprindeau la pieptu-ți

În dor se deschid….

Poate, rareori, îți mai dorești

Să retrăiești

A tinereții speranță…

Poate te mulțumești

Doar să îmbătrânești….

 

Rain drop Wallpapers 8

 

Orfană


Orfană eşti de-o viaţă

Şi de tată şi de mamă.

Tu trebuit-a să fii într-un anume fel

Să te conformezi fără crâcnire altor vreri.

Şi asta ai şi făcut

Până n-ai mai putut.

Şi-atunci … ai fugit.

Cât mai departe

Sperând de-a proasta că de şansă vei avea parte.

Te-ai înşelat amarnic căci nu ţi s-a dat

Dreptul de a trăi cum ai visat.

Acum la bătrâneţe nu mai ai scăpare

Ai trăit cum au vrut alţii, vei muri în durere.

O singură bucurie ţi-a rămas: că tu copilului tău i-ai fost

Ce ţie cei ce erau meniţi să-ţi fie sprijin, nu au vrut ori nu s-au priceput

Iar ţie sufletul cu durere l-au umplut.

Văduvie


Te-a văduvit de viață,

De speranță, de vlagă.

Te-a redus la tăcere

Din a sa vrere.

A ta n-a contat, n-ai avut cuvânt.

Nici de erai mort, nu te simțeai atât de nătâng.

Uitat ca un obiect uzat într-un sertar închis,

Amintire, poate, a utilităţii ce s-a prescris.

Văduv eşti de vorbe, de gânduri, de fapte.

Ai rămas epava răutăţii… inumane.

Te-a văduvit de suflet şi nu i-a păsat.

Ţi-a scris necrologul de neiertat.

 

Eșec


Zilele sunt fade și întunecate,

Nopțile sunt reci…

Visul unei miraculoase povești

Pierdut e în nămeți

De tăcere și amintiri

Ce zvârcolesc trupul, înfioară mintea

Respirația se luptă să uite

Amprenta pielii alipite cu atâta dor

Suflul îngemănat cândva în amor

Geme secunda în necuvinte

Țipă sufletul către Dumnezeu:

Ajută-mă să nu mai simt, să nu-mi mai fie dor!

E surd și el și mut de-o vreme

Viața e….a sufletului agonie…

might have been

Memento


Uneori îţi mai citesc vorbele

Sau doar le-aud în minte.

Clipe de maximă loialitate

De nesaț, de suflet, iubire fierbinte…

Re-trăiri de poveste promisă eternă

Viața şi eu ți-am devenit povară.

Mie mi-eşti cruce.

Un Dumnezeu ce te iubeşte

M-a dăruit cu dărnicie

Nu mi-a dat de ales.

Şi i-am fost recunoscătoare

Pentru iluzia simţirii ce spuneai că nu moare.

Apoi, mi-ai amintit, din nou

Iar şi iară

Că vorba-i săracă

Când o mână doar dorinţa

Iar gândul nu e nimica

De nu e frate cu voinţa.

Că iubirea nu e suficientă.

Dar… va veni o zi

Când nimic nu va mai conta

Eventual doar sănătatea,

Cât o mai rămâne şi ea.

Şi uite-aşa trăit-am degeaba.

În speranţă, credinţă şi… nemângâiere…

De sărbătoare…


Se întrezăreşte sărbătoare

De învierea celui ce pentru omenire

A fost sacrificat.

Te tângui pe aceeaşi cruce

Neînvierea e sfârşitul tău.

Uitat de dumnezeire e sufletul de-un an

Sperase degeaba că nu va apuca

Sfârşitul unei poveşti promise eterne

Că n-avea să se înnece în amărăciune.

Dar… speranța e iluzie

Iubirea e himeră.

Viața pentru unii e doar neîmplinire.

Apoi… timpul nu mai are răbdare

Şi tu te stingi fără ultima strigare

Căci ce să mai spui? Cui? Ce folos?

Într-o zi nu vei mai fi nici amintire.

Şi ţi se rupe sufletul în fiecare zi

Căci ştii ce uşor era fericitā  să fii

În jurul tău altele sunt

Tu ţi-ai dorit mult mai puţin.

Mult a fost, puţin a rămas…

Din dragostea ce cândva totul îi era

Azi…poate…uneori…o vagă amintire

De sunet, privire, vorbă, mângâiere ce îl excita

O mireasmă de verde… un fulg de nea…

Lecția


Ai învățat în jumat’ de secol

Că nimic nu este adevărat

Dacă n-a fost asiduu demonstrat.

Că oamenii nu sunt din naștere buni,

Că cei ce pari normali, sunt nebuni:

De temeri nerezolvate, de prejudecăți generalizate,

De orbeală față de ce au în față.

Drobul de sare pare să le cadă în cap, deși nu-l au în casă.

Dar că asta nu-i împiedică deloc

Atunci când nevoile LOR sunt în joc.

Atunci nu le mai este teamă, zboară totul pe fereastră

Și n-a văzut nimeni atâta râvnă

În a demonstra că ești însăși răsuflarea ce-i ține-n viață.

Dacă mai și crezi….ce bine pentru ei!

TU însă crezi fără temei

Căci mâine nu mai exiști.

Contează doar că le-ai folosit.

Și tot ei se miră când te-ai prea scârbit

Și nu te-ai mai abținut și le-ai trântit

Toată nesimțirea, minciunea, nemernicia

Căci TU nu aveai dreptul decât să rabzi și să taci

Pentru ca ei să se simtă de calitate prin suferința ta.

Ai învățat să respingi,

Să te prefaci,

Să te iubești mai mult

Căci NIMENI nu merită ce nu te-a făcut să simți

Că lumea trebuie ținută la distanță

Că nu mai există omenie, prestanță.

Că singurul adevăr este ceea ce vezi

Că doar prin faptele constante poți să-i validezi.

Și să nu uiți,

Să nu ierți

Căci uitând redevii buna ce-ai fost

Iar iertarea-ți nu este gratuită

Nici tu pe post de jucărie.

Apoi să crezi

Că va veni o zi

Când totul se va plăti.