Întuneric


Nu te mai caut în stele

Nu te mai simt în vene.

Nu te mai gândesc cu fiecare pală de vânt.

Te-ai furişat mişeleşte, fără cuvânt.

Nu mi te mai doresc ca pe-o minune

M-ai lăsat în genune.

Cerul şi norii îmi sunt îndeajuns

Îmi sunt pereche, iubindu-mă nespus.

Nu te mai rostuiesc printre clipe ce fără tine păreau moarte

Nu te mai aştept printre picături de şoapte.

Oriunde vei vrea să străluceşti, nu ai decât.

Luna  pentru tine n-a mai răsărit.

the-tree-of-darkness

Advertisements

Lunară


În fiecare noapte
Luna-i spune soarelui ei noapte bună.
Uneori o lacrimă de dor mai varsă,
Alteori fericirea şi-o cântă.
În stele îşi pune speranţa
Că Divinul iubirea-i va binecuvânta.
Că va fi … cândva … când diurna şi lunara
Împreună vor exista.

sun_moon_role_reverse_by_hozukidono-d4257u1

Povestea Lunii (10)


stătea pe marginea râpei, inertă. trup mort, minte răvășită, tăcută.
privea în golul căscat înfricoșător și fără fund.
părea că cerul se transformase în neant și hăul se căsca ademenitor.
împreună mâinile a rugă și țipă cât o ținură plămânii: “Doamne, salvează-mi sufletul! Nu mă abandona și tu!”
cerul rămase mut ca tine. răsăritul nu se mai ivi, oricât așteptă.
cuvintele rămaseră neauzite…. nici ecou nu răzbătea în suflete sterpe, nesimțitoare, ce cândva îi spuneau: “al tău am fost mereu… cu totul”
mai privi o dată în sus, poate totuși Dzeu va cuvânta…
nimicul îi răspunse și de astă data….
plană pe întinsul cerului brăzdat de fulger înflăcărat…. o arse durerea transformată în vaiet prelung….
căzu undeva …. atât de adânc că nici urma nu-i rămase….
târziu în timp, căzu o stea și cerul plânse….degeaba.

Povestea Lunii (9)


cerul își schimbă haina în fiecare zi, în fiecare noapte
statornică rămâne marea tulburătoare
apele vin, pleacă, ca o visare
far este doar Luna din depărtare.
nici furtuna, nici valul ucigaș
n-o sperie, n-o fac să se-ascundă de impas
rămâne perenă, ca visul iubirii sale,
așteaptă nestrămutat răsărirea falnicului Soare.

Povestea Lunii (8)


se vede cărare, departe, spre cer
oricât mă strădui nu pot să discern
e semn divin sau cale rătăcită
e dorința-mi sau voia divină….
se vede cer senin și totuși
atât de ușor de nori te-mpiedici
cât de ușor mi-ar fi – luna suspină
de ai vorbi cu mine zi lumină.
dar tu, Soare, mai mult taci
oare ce zace în tine: flacără sau oftat
oare când tună și trăsnește
e plânsul tău ce ne desparte
sau e doar a mea părere de-ntristare?
nu pot viețui fără lumina-ți chiar de mă arde
nu pot luneca în noapte fără a tale șoapte
cu Dzeu am încercat dialog
mereu m-a-ntors la tine, zălog.

Povestea Lunii (7)


uneori și ziua este noapte…
uneori nu se aud nici șoapte…
uneori sufletu-ți e răstignit pentru un vis ce se așteaptă împlinit.
uneori ți-e teamă viscerală de abandon și tăcere
uneori o simplă vorbă te umple de plăcere.
uneori simți cu disperare că mergi p-un drum predestinat
uneori nu-nțelegi de ce s-a întâmplat.
uneori cu divinul porți dialog
uneori Soarele implori fără noroc.
uneori plângi, Lună, ca un copil,
uneori atâta iubire pare un chin.
uneori pleci capul și suspini
dar, NICICÂND, nu renunți la darul divin.

Povestea Lunii (6)


când nori se-adună fioroşi
de gelozie parcă roşi
privind iubirea divină ce soarele şi luna i-a legat,
când lumea se-ncăpăţânează calea să le-o-ngreuneze,
străluce statornic, neîncetat,
flacăra iubirii eterne.
că soarele s-ascunde dup-un nor zâmbind şăgalnic,
că luna suspină printre astre-ntunecate,
adevărul rămâne mereu acelaşi:
făcuţi au fost să poarte-n ei nestrămutat
destinul unei iubiri de poveste.

Povestea Lunii (5)


de departe răsare
în soaptă duioasă
un soare falnic, pătimaș.
de departe, luna-i soție,
îl așteaptă noapte de noapte,
ceas de ceas.
zeci de vieți au trăit împreună.
zeci de lumi i-au conținut.
nu există finalul poveștii
ce din dumnezeu s-a născut.

Povestea Lunii (4)


– ții minte, soarele meu, cum s-a născut iubirea noastră? – luna tandră se cuibărea în flacăra din pieptul lui.
– nu, doamna mea. nu s-a născut, a existat dintotdeauna.
– crezi tu, ca și mine, că Dzeu ne vrea împreună? – inima-i stătea în ascultare ca un purec.
el răsuflă adânc, zâmbi candid, o sărută pe frunte suav și articulă cea mai frumoasa declarație de dragoste ce nu s-a scris nicicând:
– simt că suntem același suflet de când e lumea lume și pământul pământ.

11695836_980506275307386_4989216498683679878_n

Povestea Lunii (3)


a fost odată o poveste
târziu născută, necăutată.
cu atât mai miraculoasă părea
de Dzeu însuși creată.
două astre pe drumuri divergente
încălzind aceeași lume de himere.
el strălucea ziua, ea noaptea-l alinta,
întâlnirea lor era rară, când furtuna se mai ostoia.
a fost odată o poveste nesfârșită
un plan divin neînțeles
picurat cu rouă.

10984475_980059665352047_6856758035868834557_n