Lumina din ochii aprinşi de soarele trufaş
Adormise, tăcută, pe-al vremii făgaş.
Cărări neumblate-i ascultau taifasul,
Râuri de vorbe nerostite inimii-i băteau pasul.
Incapabilă să-şi schimbe lăcaşul,
Mai speră naivă-n nemurirea divinei iubiri,
Implacabil visând că-n altă viață o vei regăsi.
Se deschide fereastră spre lume
Purtând pe retină acelaşi nume.
Se zâmbeşte privire
Adumbrită de speranță, de bine.
Aceleaşi consoane
Fredonează melodie de iubire.
Dimineața se țese din minte.
Visul nopții trăite cu tine,
Genele-ascund de lume.
Cu ochii mari privește norii
Și-n tandre nuanțe-i scrie numele-n eter.
Cu sufletul în palme-și îndreaptă iubirea
Spre cea care-i este gând, putere, lumină din cer.
Cu speranță-și sărută iubita-n colțul gurii
Aceea la care revine chiar de-ar fi din capătul lumii.
Se aud aripi cuprinzând mirosuri,
În urechi se răsfrânge adiere.
În ochi, verdele pur picură-n suflet amintire.
Se aud zboruri de gând, de culori,
Vorbe uitate pe covor.
Călcate crud și fără conștiință
S-aude tăcere, a rămas doar nemângâiere.
EA: Oare cum se simte să fii iubit cu toată ființa?
EL: Dragostea este un vis frumos…
EA: Noi am primit-o în dar…trebuie s-o prețuim.
EL: Offf….
EA: Cu tine am simțit acea conexiune paradoxală și dincolo de lume, numai în brațele tale m-am simțit acasă.
EL: Ești mai mult decât frumusețea unui trandafir, liniștea unui amurg, căldura unei nopți în fața șemineului iarna mirosind a brad, a nuci, a tine. Ești tot ce îmi doresc…
EA: Și te trăiesc în mine în fiecare clipă… în vene îmi curgi torent….și nu mă pot desprinde căci sunt parte din tine…
EL: Cât e de frumos cerul prin ochii tăi….
Refugiul lui Mimi 