O ultimă scrisoare


Dragii mei,

Nu v-am mai văzut de ani de zile. Sper că sunteţi bine. Ştiu că nu vă e uşor nici vouă. Aveţi vieţile pline: de obligaţii, alegeri, bonusuri gratuite. Cine are nevoie de melodrama unei babe trăind o imaginară iubire într-o lume ingrată, mută, cu interese relevante pentru suflete moarte?

Nici nu vă scriu să vă reproşez. Vă înţeleg şi, sincer, vă admir. Oricât am trăit n-am fost în stare să învăţ cum să mă folosesc de oameni apoi să uit de parcă n-ar fi fost nimic şi să-i abandonez ca pe nişte rufe uzate. Recunosc că am vrut, mi-am dorit. Măcar o dată în viaţă să-i provoc suferinţă celui care m-a rănit. N-am reuşit. M-a oprit sufletul, conştiinţa, faptul că ştiu cum doare şi m-aş dispreţui dacă aş provoca cu bună ştiinţă suferinţă. Voi nu v-aţi sfiit.

Şi nu vă doresc răul, dar nici bine nu pot. Am şi eu limitele mele şi-am obosit să vă fiu reazăm şi resursă. M-aţi îngropat o dată, o puteţi face definitiv. Când îmi va suna cu adevărat ceasul, oricum nu veţi şti.

Cu bine,

Cea care a fost a voastră Mimi

Advertisements