Păpuşa


Nu mai eram copilă. Eram la liceu şi, periodic, visam acelaşi vis de neînțeles. Eram păpuşă într-o vitrină, alături de alte zece păpuşi. Eram singura vie. Lumea trecea, se uita la vitrină, admira păpuşile, unii mai intrau şi cumpărau. Azi una, mâine alta. Eu îi vedeam şi le spuneam: eu sunt vie! pe mine de ce nu mă luați? Nu mă auzeau. Am început să ţip. De ce nu mă vrea nimeni?!
Apoi, într-o zi, mâna ta s-a-ntins spre mine şi ai zis: pe asta o vreau! M-ai luat de mână şi m-ai condus, ieşind din magazin. Pe drum, te-am întrebat: tu de ce ai văzut ca sunt vie? Nimeni altul n-a văzut. Ai răspuns, zâmbind: ţi-am văzut sufletul.
Apoi, după mulți ani, ai uitat. Şi ce ai spus, şi ce ai simţit, şi ce ai avut cu mine. Nevoia de mine a dispărut subit şi eu am încetat să mai exist în sufletul tău. M-ai aruncat la gunoi .  Eram, din nou , un obiect, de data asta pe bune.
Din nou am ţipat: sunt om, nu mă ucide! Te-ai întors pe călcâie, nepăsător. De parcă nu existasem nicicând. Respirația mi s-a scurs tânguitor prin crăpăturile din asfalt. Va creşte trandafir din sufletul ucis cu nemilă.
Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s