Călătoria


Un nor trece agale pe-a cerului infinit. Curge sub forme grave, schimbătoare. Acum e inimă și mă-nfior. Acum e-ntunecată gâlmă. Curg și eu, în pustiul vorbelor ce au murit, mult prea înceată mi-e trecerea spre infinit. Uneori mai curg râuri de gânduri și dureroase amintiri, alteori sunt stâncă nemișcată de simțiri. Aș face orice numai să scap, dar dumnezeirea mă ține legată de copac. Falnic, inert, pe dinăuntru gol, ecoul se pierde într-un hău. Alunec cu norul spre nicăieri. Până și gândul e, de-acum, stingher.

Același coșmar din tinerețea timpurie: sunt păpușă în vitrină, lângă alte zece, moarte. Porțelanate, dar inerte. Fără suflet, fără suflu. Țip, m-agit, dau din mâini spre lume: Sunt vie! De ce nu mă vede nimeni??!!! Lumea, grăbită, nemiloasă, rece, trece grăbită. N-aude. Nu vede.

Mă trezesc iar și iară cu sudoare rece. Tristețea nu mai trece. Nor singular sunt și trec nevăzută….Cerul se-ntunecă a ploaie…E toamnă… călătorie nesfârșită…

lonely-cloud

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s