Adina (2)


“Ce frumoasă e și când plânge!” – gândi Matei. Îi întinse o batistă și, ușor, discret, o mângâie pe umărul lăsat sub povara amintirii sfâșietoare.

– Dacă nu mai poți, continuăm altădată. – propuse.

 – Nu! – aproape țipă Adina. Acum ori niciodată. Această fiară trebuie oprită! Acest Machiavelli ordinar trebuie pedepsit! Acest nenorocit… mi-a distrus viața!

– Liniștește-te, Adina, te rog. A trecut. Îi dăm noi de capăt cumva. Acum, te rog, haide să ne oprim. Îți face prea rău. Revino mâine când te-ai mai liniștit.

Adina dădea din cap nervoasă.

– Nu pot să stau singură. Nu mă pot duce acasă. Înnebunesc între 4 pereți! Ajută-mă, Matei!

Se agăță de brațul lui cu atâta disperare că Matei simți unghiile sfâșiindu-i carnea. “Cât chin a putut îndura, sărăcuța!” Tristețea îl copleși și pe el. Era inuman să aduci o ființă care te-a iubit într-un asemenea hal! Avusese dreptate tata. “Oamenii sunt fiare, copilul meu, iar noi trebuie să-i ajutăm pe cei în suferință.”

…………………………………………………………….

Se porni ploaie năprasnică, un plâns prelung al Cerului, un vaiet de suflete chinuite. Adina se zgribuli lângă șemineu și rămase privind limbile de foc jucând o dramă nevăzută. Ardea și inima ei, jăratec neostoit de timp. “Timpul vindecă orice rană” – se spunea. “Ce minciună!”

Matei o surprinse cu întrebarea:

– Vrei să plecăm de aici? O plimbare cred că ți-ar prinde bine.

Pentru prima dată în 2 luni jumate, Adina râse.

– Ești nebun?! Plouă ca la potop, nu vezi?!

– Ba văd. Cerul îți deplânge soarta. Iată de ce, hai să mulțumim Cerului plimbându-ne în ploaie. Am adus trenci-urile. Vrei?

(Peste ani de zile își va aminti cu drag de această zi, această ploaie.)

“Copilul ăsta are soluții și vorbe la orice. O fi real?” – gândi Adina. De când cu Simi, nu mai credea în nimeni și în nimic. Nici în Dumnezeu. Cât îl rugase, cât implorase Divinul, cât plânsese….în zadar?! Cerul rămânea mut și indiferent … ca omul căruia îi dăduse viața ei iar el … o batjocorise fără motiv. De parcă nu suferise destul și înainte. Pasăre cu zborul frânt înainte de vreme. Nici n-a apucat să se bucure de iubire cu adevărat și totul s-a năruit. Orice speranță, orice nădejde.

Și acum se plimba prin ploaie cu un străin căruia îi destăinuia ceea ce sieși, poate, nu îndrăznise să-și recunoască. Ce avea acest tânăr de 27 de ani, zâmbitor și răbdător, atât de special?! Adina trecea ușor de 30 de ani și nu mai întâlnise un bărbat atât de matur la o vârstă atât de mică. Simi avea 32 când îl cunoscuse și de multe ori vorbea infantil, avea gânduri copilărești, dar ținea cu orgoliu și determinare să fie văzut ca un bărbat matur și… important. Și responsabil. Poate față de alții, că față de ea fusese orice doar responsabil nu.

couple-in-the-rain

poza: sursa net

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s