Adina


Când ușa se deschise cu clinchet și apăru Adina, Matei tocmai coborea scările. Revenise definitiv în urmă cu o lună și, împreună cu Călin, dna. Doina și Andra, făcuseră deschiderea oficială a Centrului de Consiliere “Casa Speranței”.

Ușa era păzită de o statuie a dlui și al dnei Nicu “Veșnici proprietari” pe care o plătiseră toți 13. Pentru ca cei care s-au născut pentru salvarea atâtor vieți tulburate să fie prezenți mereu.

Matei o văzu înaltă, brună, zveltă, cu ochi imenși de un verde jad, părul lung negru ondulându-i pe spate, privind pierdută în jur. Își frângea mâinile delicate, cu unghii lungi poleite-n alb.

Zâmbi în sinea-i la apariția acestei ființe eterice, aparent firave, dar ai cărei ochi sclipeau de ardoare și … oarecare teamă.

– Bună. – spuse Matei, zâmbind cu toți dinții de un alb strălucitor pe fața-i măslinie. Bine ai venit în “Casa Speranței”. Mă numesc Matei. Cu ce te pot ajuta?

– Bună. Sunt Adina. – nu mai știa ce să spună. Venise cu teamă, pentru prima dată într-un asemenea loc. Cum putea să spună unor străini problema ei? Nu spusese nimănui. Se frământa. Îi venea să plece.

– Nu-ți fie teamă, Adina. Orice ar fi, suntem aici să te ajutăm. – Matei zâmbi cald, luându-i mâinile fine, cu degete lungi, delicate, reci ca gheața de emoție, între palmele-i primitoare.

– Eu… – se bâigui, roșind. Eu…. Am fost vândută pe net.

Se lăsă tăcere. Matei, răbdător, îi lăsă timp fetei să se reculeagă. Apoi, șoptit, o îndemnă:

– Povestește-mi.

Adina ridică privirea catifelată și-l privi pentru prima dată în față. Ce ciudat! Teama dispăru instantaneu. Era atâta căldură în ochii lui Matei că, din gheață să fi fost, și tot te topeai. Seninătatea, onestitatea acelei priviri, căldura mâinilor care încă îi încălzeau degetele crispate, emanația încrederii din întreaga lui ființă, născu cuvintele pe negândite.

– Acum 2 ani am cunoscut un tip. Pe net. La început mi-a fost teamă. Auzisem atâtea povești …. și frumoase și … de groază. Dar el era … diferit. Vorbea frumos, civilizat, nu punea întrebări stupide sau necuviincioase. Știi, eu am terminat Facultatea de Limbi Străine și este importantă comunicarea pentru mine – el știa și engleza destul de bine deși spunea că a terminat Dreptul și studia pentru examenul de admitere în Barou. Era și atrăgător. După 2 luni de discuții pe net în fiecare seară – ziua eu eram la Master, el cică învăța și mai lucra și la MCDonalds 3 zile pe săptămână – ne-am văzut… pe viu. Adică, vreau să spun, ne-am întâlnit. Și atunci…

– Continuă, Adina. Te ascult.

Vocea i se răguși și înghiți în sec. Matei îi întinse paharul cu apă pe care-l umpluse cu lichidul rece, proaspăt cumpărat de dimineață. Adina luă o înghițituă mică de tot, tuși și continuă:

– Atunci m-am îndrăgostit de el. Era înalt, la 1,86, zvelt, cu un trup atletic, bine format, mai frumos decât în poze, și avea un șarm extraordinar, plus un fel de inocență jucăușă în ochii bruni sclipitori de după ochelarii pătrați care-i încadrau privirea și niște buze senzuale carea rosteau cuvintele potrivite. Tot ce nu îmi plăcea… trebuia să-mi fi dat seama … dar… deja îl iubeam, îl doream al meu cu disperare … era acel sentiment de nesiguranță, de … alunecare … când îl întrebam ceva direct. Niciodată nu răspundea direct la o întrebare, decât dacă mă sfătuia. Mi se păruse misterios și incitant la început. Credeam că e doar felul lui de a mă curta și, după ce ne vom cunoaște mai bine, își va da seama că sunt sufletul lui pereche. Dar… a trecut un an și Simi (îl cheamă Simion Duma) tot așa vorbea cu mine….

Făcu o pauză tristă, dureroasă. Retrăia durerea cruntă și dezamăgirea iubirii singulare. Vedea și acum nepăsarea bărbatului adorat zăcând în brațele ei inert, cu gândul departe, fără s-o vadă măcar. Același bărbat care-i spusese c-o adoră, că ea este totul pentru el. Că-i mulțumește Cerului că ea există și este a lui. Parcă erau doi oameni diferiți într-unul singur. Cum era posibil?!

Auzi o voce îndepărtată:

– Adina, te-ai pierdut în gânduri. Vrei să continui?

– Ah, da. Scuză-mă.

– Erai departe. – șopti Matei. Și … te durea.

“Cât de bine înțelege acest străin chinul meu și … Simi nici nu mă vedea…” – gândi Adina și o lacrimă-și croi drum pe obrazul fraged, fără machiaj, iar ochii se-nverziră intens.

to be continued

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s