Viața după ”tătic”


Norocel se trezi buimac în toată povestea asta. El fusese alături de nea Nicu cei mai mulți ani și acum era dezorientat. Copiii erau aici acum și toți aveau grijă de el. Dar, curând, vor pleca la viețile lor. Nea Nicu a fost liantul. Nu putea să nu fie oarecum îngrijorat. Își spuse temerile lui Bogdan. Acesta conducea magazinul de ceva timp.

Bogdan îl ascultă atent și spuse:

– Norocel, nu trebuie să-ți faci nici un fel de probleme. Am vorbit deja cu ceilalți. Eu, oricum, nu plec nicăieri. Matei se va întoarce definitiv. Anul acesta, în decembrie, îi expiră mandatul la Ambasadă. Fiind copilul legal adoptat de nea Nicu, a moștenit afacerea și apartamentul de deasupra. Nea Nicu s-a ocupat din timp de toate. Eu am dus documentele la legalizat. Așadar, “Casa cu povești” nu se închide iar tu ești în siguranță.

– Uffff… ce bine. M-ai liniștit. Mi-era teamă că veți pleca toți și eu…eu….

– Și tu, nimic, prostuțule. Cum să te lăsăm noi baltă?! Se poate?! Așa ne cunoști?! Doar că… – Bogdan ezită.

– Că ce? – urma să spună ceva de rău? – se temea Norocel.

– Doar că … va fi altfel. Fără nea Nicu nu mai e “Casa cu povești” așa cum o știam. Ne-am sfătuit și ne gândeam să-i schimbăm numele.

– Să-i schimbați numele? Cum adică? – se răzvrăti Norocel. Și nu se supără nea Nicu și dna Nicu din ceruri?

– Cred că nu, dacă o să-i spunem “Casa Speranței” și transformăm magazinul într-un Centru de Consiliere pentru toate victimele care au nevoie de ajutor. Vezi tu, Norocel, noi nu mai suntem copii și doar nea Nicu putea vinde jucării. Noi nu am fi în stare. Și lumea își dorește acum, din ce în ce mai mult, calculatoare și telefoane mobile și alte lucruri din astea. Dacă am continua, n-am face decât să stricăm toată munca de-a viață a dnei Nicu și a lui nea Nicu. Iar asta nu putem face.

– Asta așa este, Bobiță. Ar fi păcat.

– Și cred că nici ei nu se vor supăra căci cu “Casa Speranței” vom reuși chiar mai bine să ajutăm. Matei va fi directorul Centrului- umblat prin lume cum e, știe cum se pune problema. În America, zice el, deja demult există asemenea centre și aduc mult bine în comunitate. Eu, rămân asistent – mai ales că voi absolvi anul viitor asistența socială – iar Călin, fiind polițist, poate ajuta cu consilierea juridică. Dna. Doina, ca profesor, ne va sfătui cum să ne purtăm cu victimele care ne cer sprijinul iar Andra s-a oferit voluntar.

Aici se opri și zâmbi: – Cred că lui Călin i s-a pus pata pe Andra. Hi hi. – râse mânzește și trase cu ochiul către Norocel.

– Cum adică “I s-a pus pata”? – întrebă naiv Norocel.

– E o vorbă, Norocel. Adică îi place de ea. Un pic mai mult.

– Oooo! Așa deci?! Călinuș e îndrăgostit?! Era și cazul! – se bucură Norocel. Și Andra? Îl iubește și ea? Se căsătoresc?

– Ușurel, Norocel. Iar te repezești! – râse Bogdan. Norocel avea două viteze în gândire: repede și foarte repede. Când era vorba de fericirea cuiva, el voia să se realizeze Acum. Era tare dulce!

– Păi, dacă se iubesc… – mormăi Norocel.

– Încă nu știm nimic, Norocel. Doar bănuim. Vom vedea în timp. Să se mai cunoască.

– Aha! Atunci … să se cunoască odată! – râse și Norocel. Știa că se grăbea dar, de la moartea lui nea Nicu, nu mai văzuse fericire în “Casa cu povești”…. Pardon ….”Casa Speranței” cum se va numi. Frumos nume! Și potrivit … Ce bine va fi din nou! Și își dorea din nou bucurie și …. Speranță. Da, un nume foarte potrivit!

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s