NOROCEL ŞI ALEX „DEMOLATORUL”


Norocel s-a născut într-o zi de vară fierbinte cu soare zâmbitor, într-un magazin cu jucării de toate felurile, în mii de culori şi pufoase, în care, părinţi şi copii, intrau cu drag pentru că totul era viu şi culorile îţi luau ochii.

S-a născut pe un raft ticsit cu maimuţe de pluş cu codiţa răsucită, pisicuţe albe şi gri şi maro, cu blana pufoasă şi moale ca frişca pe tort, ursuleţi de toate culorile şi mărimile, chiar şi ursuline cu rochiţă şi pălăriuţă roz. O mulţime nesfârşită de animăluţe de pluş vioaie, vorbăreţe şi foarte prietenoase.

Norocel era singurul căţel mare, de un galben curat, cu un năsuc negru obraznic, ochişori negri ca tăciunele care scânteiau de isteţime şi în care focul bucuriei ardea nepotolit, cu urechi mari, clăpăuge. Era un căţeluş hazliu şi îi plăcea să stea lungit pe burtă, sprijinindu-şi căpşorul pe lăbuţele din faţă. Uneori, urechile îi cădeau peste faţă şi trebuia să strănute o dată tare, ca să-i iasă din ochi.

Aşa cum stătea, putea vedea tot ce se întâmpla în magazin: copiii care intrau voioşi, apoi alergau de la raft la raft, făcând salturi printre pinguinii uriaşi aşezaţi pe jos, ciupind nasul roşu al clovnilor care păzeau intrarea cu seriozitate şi neclintiţi. Îi plăceau tropăiturile lor şi ciripitul vocilor mici care se minunau la fiecare jucărie nouă pe care o descopereau.

„Uite, tata, au adus pinguini! Ce mari sunt?!” „Uite, mama, ursuleţul ăsta-l vreau! E aşa de pufos, cu blăniţa moale şi are şi fundita de gât….şi auzi? Dacă o apeşi pe burtică, mormăie!”

Câtă viaţă, câtă bucurie în iureşul de picioruşe, pantofiori, săndăluţe cu volănaşe, feţişoare îmbujorate şi …ha, ha, ha (Norocel râse încetişor) …părinţi îngrijoraţi că odraslele lor vor dori să cumpere tot magazinul!

Nimic nu părea să perturbe liniştea şi bunăstarea acestui colţ de paradis. Până într-o zi…când…

Uşa de la intrare se trânti cu zgomot şi intră ţanţoş, ca un păun, cu părul vâlvoi şi hainele murdare de praf, un băiat. Şoriceii au chiţcăit speriaţi şi s-au ascuns într-un colţ întunecat, ursuleţii s-au burzuluit, maimuţicile au început să se agite şi săreau de pe un raft pe altul neliniştite, purcica Piggy îşi şterse lacrimile de şorţuleţ şi oftă adânc. Toată lumea simţea dezastrul. Alex, Norocel află cum îl chema, era vestit în cartier pentru purtarea lui urâtă şi pentru necazurile pe care le făcea părinţilor şi proprietarilor de magazine. Era poreclit „demolatorul”. Nu avea mai mult de 8 ani dar era o belea de copil. Nu asculta de nimeni, vorbea urât şi îi plăcea să rupă gâtul animăluţelor de pluş.

Magazinul era în fierbere. Cine va fi victima? Pe cine şi-a pus Alex ochii de data asta?! Toate animăluţele tremurau de frică. Domnul Nicu, proprietarul magazinului, i-a spus lui Alex că dacă mai vine în magazin, va chema poliţia, dar acestuia nici că-i păsa. Au mai chemat poliţia, dar a trebuit să-i dea drumul. De, era minor. Nici părinţii nu mai ştiau ce să-i facă. La şcoală…hm…mai mult era absent.

Norocel îl privea de pe raftul lui cu mânie, dar şi cu milă. Ce singur trebuie că se simţea, dacă era aşa de rău! Nici un copil nu se naşte rău. Are o problemă. Alex sigur avea o problemă. Şi nu ştia cum să spună ori să ceară ajutor. Îl vedea umblând ţanţoş, cu sprâncenele împreunate şi fruntea încruntată, căutând un raft de răsturnat, jucării de stricat. Norocel îşi ridică faţa de pe lăbuţe şi în ochi i se putea citi hotărârea. „Azi nu vei strica nimic!” spuneau ochii scânteietori şi codiţa ridicată care se zbătea neliniştită şi gata de atac. Mârâi puţin, apoi se răzgândi. Îsi dădu drumul încet în jos şi se aşeză în faţa lui Alex în două lăbuţe, cu privirea inocentă indreptată în ochii acestuia şi limbuţa roşie scoasă – făcea sluj.

Ursulinele în fustiţe roz şi-au acoperit faţa. Îl şi vedeau pe Norocel cu gâtul rupt sau cu blăniţa sfârtecată. Vai, cât curaj, câtă nesăbuinţă!! „Norocel! Norocel! Pleacă de acolo!!!” ţipară disperate ursulinele şi purceluşii de pe raftul doi grohăiau a neputinţă.

„Nu-l las să strice nimic!” gândi Norocel în timp ce-l privea în continuare în ochi pe Alex.

Acesta se încruntă la potaia din faţa lui şi-i spuse pe un ton răutăcios:”Ce vrei,măi, potaie spălăcită?!” „Pleacă, că de nu, îţi trag una de zbori, auzi??!!”

Norocel rămase locului. Ochii îi luceau ca două stele, gura se deschise într-un zâmbet, lăbuţele din faţă continuau să facă sluj, codiţa se agita a prietenie. Nu se clinti nici când Alex ridică piciorul să-l lovească. Stătea acolo şi dădea prietenos din codiţă. Pinguinii se uitau îngroziţi la piciorul lui Alex, la faţa lui Norocel şi înghiţeau în sec. „Vai, vai, săracu’! Acum îi va fi sfârşitul!” se văitau în gând şi nu îndrăzneau să respire…Alex lovi cu furie şi Norocel zbură cât colo. Îi venea să plângă de durere, dar hotărî că nu va ceda. Nu de data asta! Se întoarse în acelaşi loc, dând din codiţă şi cu ochii sclipind îl fixă pe Alex în ochi.

Spre surpriza tuturor, acesta nu mai lovi ci se aplecă spre Norocel. Îl atinse uşor pe blăniţa pufoasă şi moale şi-i spuse: „Ce vrei, măi, cuţu?” zise cu o voce mai blajină. „Nu ţi-e frică de mine? Nu vezi că sunt rău?!” Apoi râse zgomotos, dar râsul nu răsună cristalin, ca un râs de bucurie, mai mult cu amărăciune pentru felul în care ştia că era privit de lume.

Norocel se ridică mai sus în două lăbuţe şi-l linse pe obraz. Alex a tresărit şi s-a şters, dar zâmbetul a devenit larg şi prietenos. Nici fruntea nu mai era încruntată, nici ochii nu mai săgetau ca înainte, ci conţineau un fel de ruşine pentru răutatea cu care-l tratase. Puse o mână pe capul lui Norocel din nou şi spuse:”Eşti un cuţu drăguţ! Îmi pare rău că te-am lovit. Nu te teme. Azi nu stric nimic.” Apoi adăugă, cu o voce joasă ca o rugăminte:”Vrei să ne jucăm?”

Norocel privi în sus la tovarăşii lui cu lacrimi de bucurie în ochi. Alex s-a făcut cuminte. Cum? – au întrebat maimuţele curioase. „Vedeţi voi”, – povesti Norocel – „Alex nu este decât un băieţel care are nevoie de dragoste şi prietenie ca să nu fie rău. El era rău pentru că nu ştia să fie bun. Credea că dacă e rău, va fi băgat în seamă. Dar era doar dispreţuit de toţi. Eu i-am arătat prietenie, atât.”

Alex şi Norocel s-au jucat toată după masa. Alex a râs mult şi l-a îmbrăţişat pe Norocel, şoptindu-i la ureche „Mulţumesc”. Norocel era foarte fericit. Au şi povestit multe. La un moment dat Alex l-a întrebat:

„De ce am fost eu aşa de rău, Norocel? Mereu voiam să vă rup rafturile şi să vă chinuiesc.”

„Tu nu ştiai cât de rău ne faci. Credeai că suntem doar nişte obiecte, fără suflet şi că nu ne doare. Dar ai văzut că şi noi suntem ca tine, doar sub altă formă.”

„Acum înţeleg că sunteţi prietenii mei.”

„Şi ai mai învăţat că nu este voie să rupi rafturile domnului Nicu pentru că, chiar dacă poliţia nu te poate reţine pentru că eşti minor, tu îi provoci domnului Nicu, un om tare de treabă, o suferinţă. Pe el îl doare că îi strici munca de ani de zile. Ştii că este o faptă rea. Se numeşte distrugere.”

„Acum ştiu, dacă mi-ai explicat. Şi mi-e ruşine pentru tot răul pe care l-am făcut. Cum pot să repar?”

Norocel se gândi. Apoi îi spuse foarte serios. „Trebuie să faci ceva ca să-l ajuţi pe domnul Nicu. Tu până acum ai stricat rafturile pe care el s-a chinuit să le facă pentru noi. Ce crezi că ai putea să faci ca să-l ajuţi?”

Ochii lui Alex sclipiră. Se gândi adânc la tot ce povestiseră ei toată după masa despre fapte bune şi rele, despre cum părinţii şi alţi oameni mari suferă dacă copiii fac fapte rele, că părinţii pot fi amendaţi pentru faptele rele ale copiilor lor şi alte multe lucruri. Despre cum domnul Nicu suferea pentru că Alex era rău. Apoi, zise cu hotărâre:

„Ştiu! Pot să-l ajut să facă rafturi noi şi să le aşeze!”

„Bravo! Însă asta după şcoală! Trebuie să mergi la şcoală să înveţi în fiecare zi, apoi, în timpul liber şi sâmbătă, poţi să-l ajuţi pe domnul Nicu cu rafturile. Ok?”

„Da, da. Promit să merg la şcoală în fiecare zi şi să învăţ. Dacă sunt cuminte de acum încolo, vei rămâne prietenul meu?”

„Voi rămâne prietenul tău mereu, dar nu pentru că acum eşti cuminte. Prietenia nu există în funcţie de cuminţenie. Dar ca să păstrezi prietenia şi să nu faci fapte rele care îi fac pe alţii să sufere, trebuie să fii bun. Aşa vei fi respectat şi iubit de toată lumea”.

„Aşa voi face. De azi înainte sunt un şcolar bun, un copil ascultător şi prietenul vostru.”

 

toy store

poza: sursa net

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s