O zi de viaţă nouă


Dragele mele prietene,

M-am tot plâns lui Ruhi ani la rândul despre ce consideram eu soarta-mi nefericită: singurătatea cu şi după Colonelul, oamenii falşi care, până la urmă, m-au îngropat, tristeţea abandonării, lipsa iubirii, etc.

S-a săturat şi ea mititica să mă ţină de mână şi să asculte văicărerile provocate cu sadism de alţii. Şi a avut dreptate. Şi ea şi Divinul au dreptate. Nu poţi avea ceea ce nu oferi – oricât de grozav te vezi în oglinda ta iar când primeşti, totuşi, gratuit şi nu eşti în stare să preţuieşti, trebuie să pierzi. Am primit atâtea şi am considerat că mi se cuvine. Nu se face. Nu vreau să pierd.

Aşa este cu orice în viaţă. De la locul de muncă, dacă depinde de tine, până la marea iubire.

Şi oricât ne doare nesimţirea umană, trebuie să trăim. Şi să trăim bine. Ori dacă noi ne dăruim mereu şi nimeni nu ne împlineşte, ajungem să ne epuizăm.

Vă sărut cu drag, dragele mele care sunteţi singure însă deosebite. Care v-aţi crescut copiii, care v-aţi realizat profesional, care sunteţi demne şi nu v-aţi umilit oricărui cioflingar cu ifose de om de ştiinţă. VOI sunteţi unicele fiinţe superioare pentru că doar voi ştiţi cu adevărat cum este să nu ai sprijin şi totuşi să fii o doamnă în adevăratul sens al cuvântului. VOI ştiţi cu adevărat ce înseamnă cuvântul “domn” şi nu faceţi confuzii.

Vouă vă dăruiesc în această zi de viaţă nouă toată stima şi iubirea mea de soră. Să ne auzim cu bine!

A voastră mereu,

MIMI

smiling-sun-with-sunglasses-smiling-sun-19604100

 

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s