Descoperirea


Treceau zilele și, încetul cu încetul, mă obișnuiam cu gândul că nu murisem. Ruhi îmi era un real sprijin și mă re-introducea în viață. Nu era ușor. Visul fusese atât de real în lumea de dincolo încât în aceasta, reală, îl căutam peste tot. Voiam să re-trăiesc totul din nou și din nou, iar și iară… nu se putea. Ruhi înțelegea într-un fel, dar avea și ea dreptatea ei. Nu îmi sunase ceasul încă. Dar, viața fără Colonelul nu era viață ci simplă existență.

Nu-mi găseam locul. Nimic nu mai era la fel. Îmi lipsea Doina, copiii…vecinii pe care îi iubisem și ajutasem. M-au uitat. Doina nu mai răspundea la telefon, copiii … fiecare cu viața lui. Singurul care se mai interesa de mine era Mati, dar nu puteam năvăli în viața nimănui neinvitate. Într-o zi am plâns enorm. Cu sughițuri, cu durere cumplită, cu dezamăgire de nedescris. Ruhi aflase că Doina și copiii mă îngropaseră alături de Colonelul. La o lună după ce căzusem în comă, au renunțat la mine.

I-am cerut lui Ruhi să mă scoată din spital. Voiam să văd mormântul. Voiam să mă conving cu ochii mei că oamenii pe care îi iubisem ca pe mine, au renunțat definitiv la mine. Singura care nu renunțase era Ruhi. Ea a continuat să creadă că mă voi trezi.

Nu cred că există ființă umană care să nu cedeze la asemenea durere. O descoperire cruntă, crudă, de neimaginat. Ce fel de oameni fuseseră și eu nu am văzut?! Cum de nu mi-am dat seama?! Doina… era cea mai bună prietenă a mea… știa totul despre mine….Niciodată nu am văzut în ochii ei minciuna… ”Mimi, te iubesc. Crede-mă!” De câte ori auzisem vorbele astea de la ea și ea… m-a îngropat. N-a mai avut răbdare….Deh, avea viața ei, familia ei… Eu … devenisem un balast care îi scria aceeași poveste. Divina, obsedanta, iubire ce i-o purtam Colonelului. N-aș fi crezut că va renunța cu atâta ușurință la mine. Călinuș a stăruit cât a putut și el, dar e tânăr, vrea și el viața lui….Mati…are deja familia pe care și-a dorit-o și prioritățile lui nu mă includ și pe mine.

Trebuia să ies din spital. ”Nu vă stresați, doamna Apostol. Odihniți-vă.” Eram sătulă de doctorașul ăsta condescendent care părea oricum mai stresat ca mine, de dieta fadă, de somnul ce oricum nu venea. Înnebuneam cu zile. Eram bine. Mă țineam pe picioare. Spitalul nu mă ajuta să-mi revin, oricum. Dimpotrivă. Mă tâmpea definitiv.

– Mimi, te rog din suflet, mai ai puțină răbdare. Măcar câteva zile. Îți mai fac ăștia niște teste și pe urmă plecăm acasă. – Ruhi putea fi convingătoare, uneori, dar azi nu.

– Ce fel de teste le mai trebuie?! Cobai am ajuns și pentru ăștia?! Am 70 de ani, Ruhi, răbdare nu mai am. Te rog să mă înțelegi. Vreau să merg acasă.

– Mimi, te înțeleg, dar nu ești singura în situația asta. Uite mai este cineva ca tine. În salonul 5, este un domn Apostolache.

– Apostolache? Aud bine?

– Da.

– Aproape că avem același nume de familie. Ce ciudat. Și prenumele care-i este?

– Sorin.

– Ok. Și ce treabă am eu cu acest domn?

– Nici o treabă, Mimi. Spuneam doar că și el s-a trezit recent din comă. Cam la o săptămână după tine și … nu are pe nimeni.

– Ruhi, nu mă vei cupla cu nimeni. Niciodată! Adrian a fost ultima experiență.

– Mimi, nu încerc așa ceva. Crede-mă. Doar că…

– Doar că nimic, auzi!? NIMIC!

Am țipat. Eu care nu țip niciodată. Mi se pare de prost gust să zbieri atâta timp cât poți vorbi civilizat. Chiar dacă te încearcă furia, nu trebuie neapărat să fii mojică. Dar acum nu mai puteam. Amintirile erau prea … dezgustătoare…

Nu am observat când s-a deschis ușa de la salon. Am auzit doar o voce care părea atât de familiară încât am simțit că mă lasă picioarele și am să cad.

– Nu vă supărați, sunteți doamna Apostol?

Îmi era frică să mă întorc spre cel care vorbea. De ce? Pentru că era vocea Colonelului și …. cu siguranță înnebunisem.

together again

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s