Victoria


– Ei, cum a fost discuția cu Tatăl? – Victoria apăruse de nicăieri și, curioasă ca un spiriduș – așa și arăta hihihi – năvăli cu întrebarea fără nici o introducere.

– A fost…ca un vis…

– N-a fost vis. Asta îți garantez. Ai primit răspunsurile așteptate?

– Nu și nici nu cred că mi le va da vreodată.

– Uiți că aici nu există niciodată. Aici nu este decât acum, nu ca în viața reală. Însă, răbdarea este necesară și aici. Tatăl nu te testează prin răbdare, dar nu vrea să mai greșească față de tine. De asta a zis să mai aștepți.

– Victoria, tu ai tras cu urechea! Rușine să-ți fie! Tatăl știe cât ești de năzdrăvană?

– Îhîm … știe …. hihihi – se amuza ca un copil bălai și se învârtea în jurul me țopăind exact cum obișnuia să facă Ruhi… Ruhi… mi-o aminteam fericită. Eu i-am distrus fericirea u suferința, apoi moartea mea. Cât mi-ar plăcea s-o văd din nou fericită. După moartea mea, rămăsese complet singură. S-o văd iubită, prețuită, poate chiar măritată și mamă. Doamne, ce bine ar fi măcar ea să fie fericită!

– Va fi, Mimi. Nu-ți face griji. Are Tatăl grrijă de ea.

– Cee?! Tu-mi citești și gândurile?!

– Păi, ce fel de înger aș fi dacă nu aș fi în stare măcar de atât?! Asta-i bună! – se întoarse spre mine și nu am apucat să șterg lacrima ce se prelinse obraznică din ochiul drept. De unde aveam, oare atâta apă în mine, că și acum puteam plânge? Crezusem că lacrimile au secat definitiv. și nu pot explica mirarea. O vedeam! O puteam vedea! Era bălaie, un păr lung până la fund legat cu o fundă verde la spate, cu zulufi ștrengari ce ieșeau din legătură și îi atârnau peste urechile micuțe, rozalii, ochii lunguieți și verzi, cu un licăr amuzat și dulce. Gura mică, cu buze strâmbate în surâs.

– Și mai ai un gând, Mimi. Un gând ce l-ai purtat în tine mulți ani.

– Nu-l rosti, te rog. Mă doare.

– Nu-l voi rosti. Răspunsul, din păcate, este încă nu. Nu, nu nu te întrista, te rog. Îl vei revedea, al tău va fi, dar lasă-l pe Tatăl să mai facă ce are de făcut. Ți-a promis și Tatăl nu minte. Până atunci și noi avem treabă.

– Nu mi-a promis nimic despre EL.

– Nu în vorbe. Ok. Știu eu ce plan are, dar nu pot să-ți spun. Iartă-mă.

– ……… suspinul nu e putu abține și se prelinse în tăcere.

– Deci, gata de treabă? – se făcea că nu-mi vede suferința…

– Ce treabă?

– Trebuie să te întâlnești cu Ruhi. Tatăl te-a desemnat îngerul ei personal.

– Ceee???!!!!

elf pic

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s