Oglinda


Rămăsesem îngenuncheată ceea ce mi se părea ore însă mi-am adus aminte că aici nu e timp, nu e trecut, nu e viitor. E doar acum. Și acest acum nu are vârstă. Mi-am trecut mâna prin păr și… de când aveam părul lung? Și părea mătăsos. Acum că eram mai atentă, îl simțeam greu pe spate. Să fi crescut în timp ce dormisem? Cât dormisem? Cât doarme un om mort?

Trebuia să mă văd. Trebuia să îmi recunosc fața. Oare chiar eram eu? Ella îmi spusese pe nume.

Am urmărit traiectoria luminii ce cădea în cameră parcă din ceruri. Prize nu erau. Ferestre nici atât. Doar un pat somptuos, moale, de lumină albastră – acel albastru blue ciel pe care îl ador – un nor de pernă în care mă și simțeam afundată la noapte. ”Care noapte, Mimi? Mă întrebam. Ești cam prostuță mai nou. Oare când mori, te prostești?” îmi venea să râd și se pare că râdeam cu adevărat pentru că auzeam răsul meu, deși nu simțeam buzele răsfrânte nici măcar în zâmbet.

Alunecam după lumină și… deodată o ușă mi s-a deschis în cale și am plutit într-un vestibul imens, plin cu…. oglinzi. Acum chiar am simțit cum gura mi se căsca mare ca la dentist.

”Mimi, nu știu unde ai nimerit, dar camera asta e …. nesfârșită. Păcat că e goală. Unde or fi locuind celelalte suflete de nu am văzut nici unul. Pe Ella măcar am auzit-o, dar aici doar vocea mea are ecou. Cât urăsc singurătatea! Mereu am urât-o, de asta am și suferit atât toată viața. Mereu tăcere, mereu singurătate. Am vorbit în mintea mea mai mult decât cu lumea căci lumea…. nu mă voia. Decât … uneori… pentru un timp… apoi… uita…și grija și iubirea și prietenia și … pe mine. De parcă  nu existam. Are dreptate Ella. Durerea m-a învins.

”Au! Ce-a fost asta?! Și cum e posibil să simt lovitura? Și …. cum de îmi curge sânge pe frunte?!”

Nu văzusem oglinda. Înaltă cât mine, pătrată, cu semne ciudate parcă brodate pe margini. Toată lumină albastră. Intrasem cu capul în ea, pierdută fiind în gândurile mele.

M-am apropiat de ea și … m-am privit. Și nu vă pot explica șocul. Vedeam o copilă. O față rotundă, pufoasă, fragedă, rozalie, un năsuc cârn haios, un păr castaniu lung, cu breton, pe o frunte rotundă. Eram eu în tinerețe …. Suplă, cu forme îmbietoare dar nu indecente, cu rochia albastră, de voal, alunecând peste șolduri până la podea. Nu lipsea nimic din imaginea pe care mi-o aminteam decât zâmbetul. Se pare că-l pierdusem demult. Nici ochii nu mai sclipeau ca altădată, cu speranță, cu iubire. Erau … stinși…

oglinda-chic-royal-309

Advertisements

One thought on “Oglinda

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s