Povestea Lunii (10)


stătea pe marginea râpei, inertă. trup mort, minte răvășită, tăcută.
privea în golul căscat înfricoșător și fără fund.
părea că cerul se transformase în neant și hăul se căsca ademenitor.
împreună mâinile a rugă și țipă cât o ținură plămânii: “Doamne, salvează-mi sufletul! Nu mă abandona și tu!”
cerul rămase mut ca tine. răsăritul nu se mai ivi, oricât așteptă.
cuvintele rămaseră neauzite…. nici ecou nu răzbătea în suflete sterpe, nesimțitoare, ce cândva îi spuneau: “al tău am fost mereu… cu totul”
mai privi o dată în sus, poate totuși Dzeu va cuvânta…
nimicul îi răspunse și de astă data….
plană pe întinsul cerului brăzdat de fulger înflăcărat…. o arse durerea transformată în vaiet prelung….
căzu undeva …. atât de adânc că nici urma nu-i rămase….
târziu în timp, căzu o stea și cerul plânse….degeaba.

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s