Ultima scrisoare


Dragă Doina,

Îmi este din ce în ce mai greu să scriu. Obosesc ușor și nici ochii nu mă mai ajută. Am îmbătrânit, iubita, și viața a devenit o povară. Îți scriu poate pentru ultima dată. Colonelul mă tot cheamă de ceva timp. Știi ce legătură organică am avut. Mereu îl simțeam, chiar și când eram departe unul de altul.

Aseară am vorbit cu el. Păruse atât de real că m-am mirat dimineață că mai eram vie dar el nu era lângă mine. Și am plâns cu o disperare cum nu mai plânsesem de mult. Părea că s-a rupt cerul șiroind potop. Sunt copilăroasă, știu. Așa spunea și el adesea: ”Tu ești un copil mare, Mimi. De asta te și iubesc.” Adorate vorbe rostite prea rar pentru cât aveam eu nevoie, dar așa era el. Tânjeam adesea după cuvintele lui de iubire, dar nu mi le dădea. Încetasem demult să i le mai cer și mă bucuram intens când mi le dădea fără să i le cer. Atunci eram pe deplin fericită.

Am apucat 15 ani ca soție, Doina, și cuvintele sunt sărace să exprime cât l-am iubit. Mă bucur însă că el a știut tot timpul asta. Întotdeauna am crezut că nu trebuie să amânăm să-i spunem celui iubit prin vorbe, fapte, prin tot ceea ce suntem, că îl iubim. Dacă mâine nu va veni, să știe că a fost iubit din tot sufletul. Colonelul nu gândea așa. El nu credea în cuvinte. Deh… eram foarte diferiți, dar m-a iubit.

Și-acum, când sunt prea bătrână pentru orice, îl simt mai aproape ca niciodată, parcă. Mă cheamă. Simt dorul……

Și mă bucur. Am apucat să trăiesc povestea cea mai frumoasă posibil, să vă am pe voi toți alături, și când va fi să plec, nu voi mai fi niciodată singură. Mă așteaptă Colonelul, Nicu, Mioara…. atâția oameni buni pe care Divinul i-a luat în palma lui.

Nu te întrista. Nu vărsa lacrimi. Nu sufăr. Genunchii mă mai lasă uneori și drumul până la magazin se mărește zilnic, dar mi-e bine. Nimeni nu a simțit mai multă dragoste decât mine în viața asta. Aș vrea ca toți oamenii care iubesc să aibă parte de ce am avut eu. Dacă puteam, îi făceam fericiți, dar vorba aia ”nu-i putem salva pe toți”.

Iubită Doina, e mâna ostenită și vorbele nu mai curg nici ele. Te sărut pe suflet și-nchid aceste gene.

Dacă mâine nu va veni,

trăiește tu mai departe

ca și cum încă aș fi.

Iubește Omul chiar de te chinuie,

crede în Divinul chiar de nu-ți răspunde.

Fii tu farul ce-aduce val după val

Cum am fost eu LUI eternul mal.

 

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s