Scrisoarea a 14-a


Draga mea prietenă,

Te va surprinde această misivă așa cum m-a surprins și pe mine întâmplarea ultimei săptămâni.

Am să-ți povestesc pe îndelete. E atât de uimitor că și mie îmi este greu să descriu în cuvinte și tu știi că niciodată cuvintele nu mi-au prisosit.

Se făcuseră deja câteva zile de când Adrian dispăruse din viața noastră când Ruhi ieși alergând din living și țipând cu vocea ei de păsărică.

– Mimiiiiiiii!!!!!!! Vino degrabă!!!!! Ai un mesaj!!!!!

– Vai, zăpăcită mică, ce țipi așa de scoli morții!? Ce mesaj? De la cine?

– De la Adrian!

– Ceee?!

– Da, Mimi, hai repede. Citește-l.

– Of, Doamne, ce mai poate să zică?

– Hai să vedem. Te superi dacă citim îmăreună?

– De ce să mă supăr? Nu am secrete față de tine, iubita mea.

– Știam că nu.

Și am citit. Iată mesajul.

”Draga mea Mimi,

Când vei citi aceste rânduri vei simți poate ură și dezamăgire și ai tot dreptul să simți așa. Te-am dezamăgit în modul cel mai lamentabil. Nu pot descrie în cuvinte cât regret și cât îmi este de rușine că am fugit așa. La 60 de ani mă credeam mai matur și … mai înțelept, dar… ți-am demonstrat contrariul… din păcate.

Nu-ți scriu ca să mă ierți. Nu am dreptul nici la atât. Știam cât ai suferit și în loc să te fac fericită, te-am mai rănit și eu. Impardonabil.

Îți scriu ca să îmi ușurez conștiința și să te asigur de toată dragostea mea sinceră. Știu că am greșit enorm față de tine, am fugit ca un prost de tot ceea ce visasem toată viața să am de teamă, însă eu am avut nevoie de pauza asta ca să îmi dau seama cât de mult te iubesc. Iartă-mă, dacă poți.

Al tău pentru tot restul vieții,

Adrian.”

Atât scria. Simplu, clar, direct. Așa cum îl cunoscusem. De asta m-a și durut plecarea lui intempestivă, fuga nejustificată. De asta m-a dezamăgit comportamentul lui total diferit de cum îl cunoscusem. Am bănuit că fugea de frică dar uram frica de iubire pentru că o trăisem atât de mulți ani cu Colonelul și nu mai suportam comportamentele identice cu ale lui. Adrian îmi cunoștea viața și totuși procedase la fel. Asta m-a durut cel mai mult.

Ruhi nu mai avea răbdare:

– Ei, Mimi, ce ai de gând?

Mi-a luat ceva timp până când am decis să îi răspund și să mergem mai departe de acolo. Mesajul meu a fost scurt: ”Îți mulțumesc pentru mesaj. Recunosc că nu mă așteptam din partea ta la un asemenea comportament însă, în parte, îl înțeleg. Cred că trebuie să discutăm aceste lucruri față în față, nu online.”

Răspunsul veni aproape instantaneu, de parcă aștepta. ”Pot veni mâine?” ”Poți.”

Nu avea nici un sens să bălmăjim vrute și nevrute în mesaje impersonale. Lucrurile trebuiau clarificate acum.

Ușa se deschise ca o poartă către altă lume. Prima năvăli Jesse și sări ca apucata peste tot. În brațele mele, o linse pe Ruhi, sări pe pat, pe canapea, alergă peste tot ventilând din coadă și rotindu-se în jurul axei sale de fericire spontană. Apoi intră spășit Adrian.

– Bună seara, Mimi… Ruhi… Jesse stai locului, nebuno!

– Bună Adrian, am răspuns amândouă și nu am putut să nu râdem de Jesse care, într-adevăr era o exagerată.

– Ăăăăă…. nu știu ce să spun, Mimișor, decât că am fost un prost și, încă o dată, îmi cer iertare.

– Nu vorbi așa.

– Dar asta am fost. A trebuit să te rănesc și pe tine și pe mine ca să îmi dau seama că ești iubirea vieții mele și nu pot trăi fără tine.

– Toți greșim. Ce m-a durut a fost că nu ai mai vrut să vorbești cu mine. Orice ar fi fost prin comunicare o rezolvam. Dar tu… ai plecat fără o vorbă…

– Prost. Un moșneag prost, asta am fost. Poți să sper că mă vei ierta într-o zi?

– Mai ții mult florile alea în mână, zăpăcitule?!

– Aoleu, Mimișor, vezi?! Prost și iar prost…. sunt așa de zăpăcit… nu, firește că nu…. – și îmi întinse cu mâna tremurândă cel mai frumos trandafir roșu pe care-l văzusem vreodată. Avea unul și pentru Ruhi, exact la fel. Era un domn, ce mai.

Și uite așa, draga mea, Adrian a revenit în viața noastră. Am stat și am povestit, doar noi doi, bot în bot, cum s-ar zice. Ruhi a fost foarte de treabă și ne-a lăsat singuri în living. Fiecare ne-am spus dorințele, nemulțumirile, i-am povestit toată suferința mea cu Colonelul, toată iubirea de mai apoi, reținerea de a spera măcar la a mai simți cu cineva ceva similar după atâția ani cu un singur bărbat,…. El a mărturisit teama că nu mă merită și faptul că nu mai cunoscuse femei ca mine. Intelectuale, rafinate, cu care să aibă conversații elevate. Și când s-a trezit cu mine în casă și în pat, s-a panicat.

Am hotărât împreună să o luăm încet, să ne obișnuim unul cu altul dându-ne timp și spațiu. Să lăsăm lucrurile să decurgă de la sine.

De atunci vorbim zilnic însă doar weekendul îl petrec la el. S-a mutat într-o garsonieră micuță și cochetă, cu o cameră la etaj, cam joasă dar va putea fi aranjată frumos, în timp. Am petrecut Paștele împreună, am făcut curat împreună, am fost la plimbare toți patru: eu, Adi, Ruhi și Jesse. A fost foarte frumos. Ca o familie.

Cu acest gând închei aceste rânduri. Promit să-ți scriu curând.

Cu toată dragostea noastră,

Mimi și Adrian

 

delphin love

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s