Dezamăgire


Dragii mei,

Din nou am mers cu metroul și m-a surprins în modul trist un adevăr, se pare cotidian. Mă uitam la călători ca orice babă curioasă și mi-a venit să plâng. NIMENI, dar absolut nimeni, nu vorbea cu cineva din jur. Toată lumea asculta ceva la căștile de pe telefon, tabletă sau ce-o mai fi fost, scria sms-uri, era în lumea sa…. Nimeni nu zâmbea.  Câte un rătăcit se prefăcea că citea într-o carte. Câte o damă prefăcut simandicoasă citea psalmi și în gândul ei probabil pizmuia pe toată lumea. Fața încruntată nu denota lumina dumnezeiască, ci ura pentru tot ce nu era.

Eu mă suceam încoace și-ncolo poate prind un zâmbet, poate o privire. Eu mereu am fost ființă socială și, poate de aceea, am și suferit atât pentru alții și din cauza oamenilor răi.

Nu am văzut decât nimicul căscat înfricoșător. Un neant ticsit de oameni! M-am simțit a nimănui. Abandonată de Dumnezeu într-o mare de oameni inerți. … Și ne mai plângem că lumea nu știe comunica. Ar ști dacă ar vrea…

Cât mi-aș dori să nu fiți și voi, dragii mei, la fel de goi sufletește! Cât mi-aș dori să pot să mai sper….

Scrieți-mi, când vă faceți timp. Mi-e tare dor de voi.

A voastră mereu,

Mimi

metrou

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s