Scrisoarea a 13-a


Draga mea prietenă,

M-a bucurat nespus vizita la tine acasă, în sfârșit. Demult îmi doream să vă văd. Scrisorile online sunt atât de impersonale oricât aș încerca eu să le fac altfel.

Mă încântă și mă fericește faptul că v-am văzut atât de compleți, pe tine și pe Mircea și copiii. În lumea de azi, din păcate, nu mai există iubire adevărată, cinste, onoare, toate acele valori cu care am crescut. Respectul pentru cel care te iubește este inexistent. Oamenii au senzația perpetuă că orice li se cuvine, că darul iubirii este un ceva gratuit, primit pentru cât sunt ei de grozavi și NU realmente un dar care trebuie prețuit. Încrederea nu se mai câștigă. Valoarea umană este tratată cu atâta ușurință. Trăiesc însă bune excrocii, mincinoșii, falsiturile umane, nenorociții.

De ce îți spun toate acestea după vizita minunată în care ne-am bucurat cu toții de o atmosferă de nesperată coeziune și bucuria iubirii? Pentru că, draga mea, la fel de nesperat cum a apărut, această sperată șansă, tot așa a și dispărut.

Am să te fac să înțelegi. Nu, nu te speria. Nu mai sufăr. Sunt atât de obișnuită cu răul și cu suferința că voi ajunge să râd de nemernicia umană. Lacrimi nu mai am. Au secat demult.

Nu am să-ți repet ce ai văzut și tu cu ochii tăi referitor la Adrian și relația care părea să se construiască între noi. Ești un fin psiholog și, deși ți-ai dorit foarte mult să găsesc un bărbat care să mă iubească cu adevărat, într-un mod deschis, constant, pasional, cu toată ființa sa, nu cred că nu ai văzut anumite detalii care te-au pus pe gânduri.

Uneori nu vrem să vedem mici aspecte care ne deranjează, încercăm să judecăm omul de lângă noi ca un ansamblu de calități, nu doar defecte, ignorăm prea dulcegele vorbe, ne facem că nu vedem lipsa atingerilor care să valideze acele vorbe, sărutul care nu este pasional ci copilăresc, apropierea trupească care se lasă așteptată. De ce? Pentru că sperăm. Adesea în prostie, adesea din nevoia de a fi iubite așa cum merităm, adesea din teama de singurătate după ce am cunoscut iubirea divină și potrivirea fizică perfectă și legătura emoțională organică cu altcineva.

Și astfel greșim. Față de noi înșine. Iar cel de lângă noi crede că i se cuvine tot ce primește de la noi pentru că se poartă frumos și SPUNE că te iubește și te vrea pentru restul vieții. Apoi…. vine o clipă când totul se arată monstruos de diferit față de vorbe.

 În doar câteva săptămâni de la vizita noastră, Adrian a devenit un străin. Acum două zile am descoperit cu stupoare că se mutase pe ascuns. Unde? Nu știm și pe mine una nici nu mă interesează.

Știu, te-am șocat. Îți imaginezi cum m-am simțit eu. Dar să nu sar la concluzii. Tu știi că niciodată nu m-am pripit în a judeca pe cineva însă faptele sunt incontestabile mărturii de caracter….

Era într-o vineri. Vorbisem cu tine la telefon cu o zi înainte și știu că ți-am spus că totul e ok. Și era. Atunci… trecuseră alte câteva săptămâni în care Adrian era nelipsit de la noi, Ruhi se obișnuise cu prezența lui și chiar îl plăcea mult. Se bucura și de faptul că Adrian avea o cățelușă – un bichon pe nume Jesse – cu care se juca zilnic. Jesse învățase foarte repede drumul până la ușa noastră și venea de multe ori și neînsoțită. Ne iubea cu acea sinceritate de animal care te simte. Ne gândeam chiar să-l chemăm pe Adrian să înnopteze la noi în weekend. Acum mă felicit că nu am făcut-o.

Adrian avea această fixație pe cumpărături. La început mă flata că venea zilnic cu flori, cu bunătăți exotice pentru Ruhi – curmale, săpunuri indiene, etc –, aparatură de bucătărie de parcă eu nu aveam destulă,  dar în sufletul meu tot suspectă era atâta generozitate. Și era. După cum vei vedea, instinctul nu m-a înșelat niciodată. Mintea, cel mai adesea.

Spuneam că era într-o vineri și am hotărât de capul meu să înnoptez la Adrian. Ruhi nu prea înțelegea ce vreau.

– Mimi, ce nevoie este de graba asta? Abia au trecut câteva luni. El oricum vine zilnic.

– Iubita mea, care grabă? Tocmai pentru că au trecut niște luni mi se pare firesc. Nu poți cunoaște un om decât în mediul său ambiant. Acum Adrian pare nesperat de șarmant și potrivit, dar lasă-mă te rog să mă conving.

– Ok, Mimi. De fapt, e viața ta și eu nu o pot trăi. Tu știi cel mai bine cum este potrivit pentru tine.

Și ca să nu fiu bădărană, l-am anunțat pe Adrian de intenția de a-i face o vizită. Spre surprinderea mea, s-a panicat.

– Sigur, Mimișor, te așltept cu drag doar dă-mi timp să fac curat.

– Să faci curat? Adrian, dar nu vine Regina Angliei la tine, nu este nevoie de nu știu ce pregătiri.

– Nu, dar sunt atâtea lucruri pe care nu le-am făcut de când am rămas singur. Nu aveam motivație.

– Ei, acum sper că ai. Sigur că te las să faci ce și cum crezi de cuviință. Dacă nu vrei să vin, nu vin. Mie mi s-a părut firesc dacă tot vrem să fim împreună pentru tot restul vieții.

– Cum să nu vreau să vii? Mă încântă.

De ce eu vedeam panică pe fața lui și nu încântare? De ce mi se părea că nu făcuse curat de secole? Ce fel de bărbat trăiește în mizerie? El părea un pedant.

– Dacă te încântă, mă bucur. Nu vreau să dau buzna dar, repet, mi se pare firesc.

– Tot ce faci tu este firesc și excepțional. Ești o femeie deosebită, Mimi. Nici nu mai credeam că există femei ca tine.

Am tăcut deși mi se părea exagerat. De multe ori mi se părea că exagerează în ceea ce spune. Și mă scotea din sărite, deși nu ziceam nimic, era faptul că insista că EU îmi recapăt încrederea în mine. Dar când mi-o pierdusem? Când l-am întrebat ce l-a determinat să creadă că aveam probleme de încredere în mine, nu a avut un răspuns pertinent. Instinctul îmi spunea că nu mă voia în casa lui, dar l-am ignorat. El năvălise în viața mea, trebuia să văd și eu viața lui. Și am văzut.

O îngrămădeală de lucruri peste tot. În bucătărie, în cameră, în baie…. din fiecare lucrușor răzbătea nevoie viscerală de posesie. De mult și multe… lucruri. Ca acei ”hoarders” pe care îi arată americanii în documentarele lor care acumulează obiecte pentru a-și suplini niște nevoi psihice neîmplinite. Atunci am înțeles obsesia lui de a cumpăra. De a merge la cumpărături. Mereu era ceva ce ”avea nevoie” sau pur și simplu ”era ieftin și să fie”.

Nu pot să-mi exprim dezamăgirea în cuvinte, draga mea Doina, pentru că am tolerat-o. Atunci. Am ignorat semnele celui de-al șaselea simț care mă îndemna să plec. Am rămas peste noapte. Surpriza a fost și mai mare. Și nu mă refer la absența consumării relației ci la teama organică de apropiere. De intimitate. Nu am încercat să discut problema deși mă irita, mă făcea să plâng – după atâta singurătate, acum să zac lângă un bărbat care mă atinge doar pentru că inițiez eu apropierea, iar când îl mângâi se trage, era prea mult și mă stresa. Mă făcea să retrăiesc trecutul cu Colonelul când acesta nu știa ce vrea cu mine și mă chinuia cu cruzime. 10 ani am trăit dorul fără să mi se răspundă când aveam nevoie, frustrarea sexuală pentru că Colonelul când nu avea nevoie de sex nici nu mă atingea, lacrimile iubirii nespuse pentru că EL mă adora când simțea EL nevoia de iubire, de valorizare, de răsfăț, de tot.

Nu aveam de gând să mă mai maltratez așa și cu Adrian. Dacă acum era așa, mai târziu ar fi fost coșmar pentru mine. Dimineața și-a cerut scuze.

– Mimișor, nu știu ce a fost cu mine. Poate vârsta, poet singurătatea, te-am dorit ca un nebun, dar….. nu mai știu cum e să fii cu o femeie.

– Este teamă, Adrian. Sper să-ți treacă curând. Știi cât am suferit așa în ultimii 10 ani.

– Trebuie să ne obișnuim unul cu altul. Cred.

– Așa cred și eu și sper, spun din nou, că se va întâmpla curând. Vezi bine, că nu ai nici un motiv de teamă.

M-a pupat pe buze ca un copil. Am încercat să-l sărut, dar reacția lui a fost aceeași așa că m-am retras. În sufletul meu, atunci, acolo, se năștea senzația că NOI nu vom exista nicicând. Dar, din nou, m-am certat singură. Prea vreau totul de odată. Să am răbdare. Și aș fi avut, dacă l-aș fi simțit pe Adrian făcând pași spre mine însă nu s-a întâmplat așa. Luni nu a mai venit la cafeaua de dimineață cum făcuse înainte zilnic, la telefon nu-mi răspundea.

– Mimi, du-te până la ușa lui. Poate e bolnav. Nici Jesse nu a mai venit. Așa te liniștești și afli ce s-a întâmplat.

– Nu pot, Ruhi. Nu m-am ținut scai de un bărbat niciodată. L-am adorat pe Colonelul cu toată ființa mea și, când el a plecat, am vrut să mor și eu. Doar știi. Dar, oricât l-am iubit, când nu mă căuta, nu-l deranjam. Pur și simplu, NU POT.

– Ai dreptate, Mimi. Dacă tu trebuie să tragi de ei, atunci nu te merită.

Și nu m-am dus. I-am scris sms și nu mi-a răspuns. Peste o săptămână, aflu de la Cocuța că s-a mutat. Unde, nu știa nimeni. Cocuța se întâlnise cu el pe hol, de asta știa.

– Părea că se furișează, Mimi. Dacă nu era chiar în fața mea, nu l-aș fi întrebat nimic, dar nu puteam să mă prefac că nu-l văd așa că l-am salutat.

– Bună dimineața, Adrian.

– Ăăăă… bună, Cocuța.

– Ce faci, Adrian? Pleci undeva cu Mimi?

– Cu Mimi? Ăăă…. nuuu…

– Pleci doar tu? Unde?

– Ăăăă…. m-am mutat… mai aveam niște lucruri de luat. Iartă-mă, mă grăbesc.

Și dus a fost. M-a lăsat cu gura căscată și întrebarea pe buze. Credeam că știi. Acum îmi dau seama că el a plecat ca un laș, fără nici un motiv, din calea ta.

– Ei, Cocuța, nu mă miră. Cu soarta nu te poți lupta. Mulțumesc că mi-ai spus.

Ziua s-a încheiat cu nervii lui Ruhi care l-a făcut în toate felurile și tăcerea mea. Eram atât de scârbită că nici lacrimi, nici nervi nu mai aveam.

Sila o resimt încă și azi, dar asta e. Nu mai am ce aștepta de la viață decât bucuria existenței lui Ruhi în viața mea și sănătate. Oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul acestei cărări dureroase numită viață nu mai merită nici lacrimile mele….

Te sărut pe suflet, draga mea și-mi iartă expunerea ta la toată șarada asta…. aștept cu nerăbdare să mă suni, când poți.

 empty road

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s