A 11-a scrisoare – Cina


Draga mea prietenă,

Îți scriu cu mare bucurie. știu, a trecut mult timp de când nu am putut spune asta. Și mai știu, că două luni au trecut de când nu ne-am văzut. E și vina mea. Prea m-am lăsat pradă trecutului atât de crud și întunecat, prea m-am înăcrit. Dar Ruhi a fost raza de soare în tot acest tumult de evenimente triste, dureroase, nepermise.

Și tot Ruhi m-a învățat, împreună cu Adrian – îl vei cunoaște curând, venim în vizită, mă răsfață în modul cel mai galant posibil și vom șofa până la tine – că trecutul înseamnă exact asta – trecut și că este inuman să trăiesc în el la nesfârșit.

Că dispariția cuiva nu înseamnă sfârșitul vieții mele. Că am și eu dreptul să mă simt vie, să fiu realmente adorată, la orice vârstă. Că dragostea nu înseamnă rețineri, echivocuri, jumătăți de adevăr și, cu atât mai puțin, un bărbat îndrăgostit nu are nevoie de zeci de ani pentru a simți nevoia să fie cu femeia iubită.

Adrian mi-a arătat asta. Și mi-a arătat ce înseamnă cu adevărat iubirea unui bărbat: timp împreună, vorbe de iubire (nu cu țârâita ci când am nevoie), grijă – răcisem bocnă după o escapadă ploioasă de arătam ca o pisică murată și Adrian m-a îngrijit zile la rând. Ruhi se burzuluise căci, deh, avea concurență acum. Așa-i trebuie. Ea l-a adus în casă. Hahahaha…. doamne, cât sunt de fericită! Și mi-a mai arătat ce-nseamnă dăruirea: sinceră, constantă, asumarea relației în fapt. Și chiar dacă voi părea frivolă trebuie să spun Ăsta da bărbat! Tu mă cunoști, Doina, cum nimeni alta și știi că nu mă refer doar la sex. Intimitatea face totul între doi oameni, sexul completează comuniunea sufletelor – cel puțin așa ar trebui. Oamenii însă sunt tare egoiști și animalici, și nu doar cei tineri din câte am văzut. Adrian spune tare deștept: – Mimișor, dacă nu există educație de acasă și caracterul e stricat, degeaba așteptăm noi să vedem cinste, onoare, onestitate, responsabilitate. Acestea au devenit defecte azi.

Mare dreptate are Motănel – așa-l alint căci toarce realmente în preajma mea. Uneori și el râde de sine. – Mimi, n-aș fi crezut neam că la 60 de ani voi fi atât de îndrăgostit!

Dar, ca de obicei, m-am repezit înaintea vremii și ți-am divulgat secretul. Mă vor scărmăna ăștia doi! Hahaha!

Iată filmul evenimentelor. Totul a început cu o cină. De Valentine’s Day. Eu și uitasem că există Ziua Îndrăgostiților când Ruhi năvăli în casă, ca de obicei, copila asta nu pășea, zbura, și chițăi drăgălaș:

– Mimișor, avem petrecere!

– Avem ce?! – am căscat ochii ca la gară. Eu și petrecerile, ha! Nu mai petrecusem de peste 20 de ani. Nu era cu cine. Zilele voastre de naștere decurgeau în liniște și iubire, calm, poate și pentru că vă gândeați la oroarea mea de gălăgie stupidă. Avusesem niște vecini odinioară care numai asta făceau.

– Pe-tre-ce-re! Mimi, sigur auzi încă bine.

– Ce petrecere, nebunatico?! Petrecere ne trebuie nouă?! Și cu cine păcatele mele să petrecem?!

– Ei, Mimi, cu cine… cum cu cine? Cu Adrian, Costache și mai vedem noi.

– Ruhi, de ce am eu senzația că tu îmi ascunzi ceva?! Auzi, petrecere, așa dintr-o dată! Ce se întâmplă, de fapt?!

– Ei… nu e dintr-o dată, Mimi. O plănuim de o lună.

-Ceeeeeeeeee?! O lună?! Cu cine?! Cum?! Și mai ales de ce?! Nu e ziua mea, nu e decât o zi obișnuită.

– Aia s-o crezi tu! E Valentine’s day!

– Valent…ce?

– Va-len-tine’s Day! Offff Mimi doar știi ce înseamnă. Amândouă predăm engleză. Adică, tu ai predat.

– Evident că știu ce înseamnă, copilă obraznică, dar eu nu am sărbătorit niciodată. Adică… nimeni nu a vrut să sărbătorescă cu … mine.

– Ei, aia a fost în trecut. Acum e altfel. Acum vrea.

– Ha?

– Of, Mimi, nu mă face să cred că ești oarbă! Cum cine? Adrian! E mort după tine! ”Mimi în sus, Mimi în jos” toată ziua e cu Mimi în gură. E limpede și pentru nevăzători!

– Draga mea, la vârsta mea nu mai visezi de mult. Iar miracole…nu se întâmplă pe strada mea….Știu asta din…

– Da, da, din trecut. Gata cu trecutul. A murit. Punct. Trebuie să trăiești în prezent. Iar prezentul este Eu și Adrian și atâția oameni minunați pe care-i cunoaștem. Uite, vine și Cocuța cu Emil deseară. Da, da. Sunt bine acum. A funcționat tratamentul lui Emil și este alt om. TU ai făcut atâtea schimbări în bine în viața tuturor care te-au cunoscut. TU ai făcut atâta lume fericită. Acum e rândul tău. Și nu accept comentarii!

Și uite așa, iubita mea, m-am ales cu casa plină. Și a fost o petrecere pe cinste. Nu, nu ăsta era secretul. Ai și tu puțină răbdare. Nici nu știu cum să-ți spun. Poate e mai bine dacă las dialogul neschimbat și doar ți-l aștern pe hârtie, decât să-ți povestesc eu. Cuvintele sunt tare sărace uneori.

Seară festivă. Am gătit toată ziua cu Ruhi feluri, feluri de mâncare, românească, indiană, dulciuri….. murisem de cald la aragaz…..

Ora 20 a adus musafirii: Adrian și-a făcut o intrare triumfală cu un buchet imens de trandafiri roșii – știa că îi ador – de două luni de când ne-am cunoscut era la noi zilnic; Cocuța cu un tortuleț cu frișcă și kiwi, Emil cu Mihăiță în brațe, zâmbitor, cu o sticlă de coniac fin; Costache cu un nou DVD și un buchețel suav de lăcrimioare și marea surpriză: Mati cu Adina. La asta chiar nu mă așteptam. Ruhi asta mică este un înger.

Am dansat după 1000 de ani… am cântat… am mâncat și am povestit. Adina e din nou însărcinată și se pare că totul merge bine. Doamne, câtă fericire! Dacă n-am făcut infarct atunci de bucurie, nu mai mor niciodată!

Am cedat prima, de oboseală. M-a moleșit și coniacul. Nu mai băusem de la aniversarea…. dar să lăsăm trecutul….m-am așezat pe canapea cu un pahar rece de cola în mână. Adrian îmi urmărea fiecare mișcare. Ruhi țopăia pe muzică indiană cu Costache. Bietul om era tot asudat, dar nu se lăsa. O adora pe Ruhi și Ruhi cred că vedea în el tatăl pe care nu-l avusese niciodată.

– Mimi… – Adrian venise lângă mine pe nesimțite. Cred că ațipisem nițel visând …

– Mdaa…

– Ești bine, Mimi? Te doare ceva?

– Nu, Motănel, nu mă doare nimic. Cum să mă doară ceva într-o zi atât de glorioasă? Tu vezi ce fericită este toată lumea?

– Văd, Mimișor, dar tu? TU ești fericită? – era prima dată în viață că cineva mă întreba asta. Eram șocată. Era adevărat? Real? Visam? Era bărbatul acesta aievea?

– Sunt… – vorbele s-au oprit în gâtlej. Nu puteam respira.

– Mimi, am ceva să te întreb. Pot?

– Te rog, ce vrei să mă întrebi?

– Mimi, nu știu cum să spun dar…. aceste 2 luni pentru mine au fost…. mană cerească. Știi că după decesul Anei am fost complet singur. Nici nu mai visam la o nouă iubire…. copii știi că nu ne-a dat Divinul și îmi era groază de bătrânețe. De asta m-am și mutat. Nu puteam locui în casa aceea chiar dacă o construisem împreună.

Știam. Îmi povestise viața lui. A avut o soție minunată. O căsnicie frumoasă până când sărăcuța muri în 2 ani de cancer uterin. Fusese devastat. Era de înțeles. Știam exact prin ce a trecut.

– Mimi, de când ne-am cunoscut știu în sufletul meu că tu ești iubirea vieții mele. Am iubit-o pe Ana, dar tu… tu… ești TOTUL. Femeie, mamă, prietenă, amantă… Și ca să nu mai pierd timpul care oricum nu  mai are răbdare cu noi, vreau să te întreb dacă …. dacă… iartă-mă… mă bâlbâi ca un băiețandru… dacă crezi că am putea … avea o bărtrânețe împreună?

Auzeam vorbele, dar parcă nu le înțelegeam. Ce întreba Adrian? Despre ce era vorba? Iubire? Noi? Împreună? Acum, la atâția ani? A simțit ezitarea, gândurile… a spus doar atât:

– Las aici această cutie. Când vei crede de cuviință, deschide-o.

Era o cutiuță minunată, roșie, în forma unei inimi. A lăsat-o pe măsuța de lângă canapea și a plecat. Încă nu-mi revin, draga mea, și mi-e teamă că restul ți-l voi povesti în următoarea epistolă.

Te sărut pe suflet ca mereu.

heart shaped jewelry box

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s