A zecea scrisoare


Draga mea prietenă,

A sosit primăvara adevărată în București și abia aștept să vii să ne plimbăm prin Cișmigiu. A trecut așa de mult timp de când nu ne-am făcut timp să ne relaxăm printre florile îmbietor mirositoare și să ne desfătăm cu porumbeii care ne mănâncă din palmă. Să privim apa și să ne reflectăm în adâncurile ei.

Noi – eu și Ruhi – ne mai supărăm la amintirea morții tragice a Ellei, dar ne străduim din răsputeri să fim puternice și curajoase. Ne îmbărbătăm zilnic și încercăm să ne bucurăm de viață, așa cum și-ar fi dorit și Ella. Însă, Doamne iartă-mă, dar pe Victor nu putem să-l iertăm. Chiar nu putem. Cruzimea și lipsa empatiei nu sunt comprehensibile pentru mintea și sufletul nostru.

Dar…. sperăm și noi că zicala: ”Timpul le rezolvă pe toate….” este adevărată.

Draga mea, săptămâna trecută am avut surpriza vieții mele. Venisem cu Ruhi de la cumpărături. Mă scoate și pe mine de la naftalină, să nu mă tâmpesc cu totul în casă, deși eu mai mult mă târăsc decât merg. Bătrânețea este, cred, cea mai urâtă stare a ființei umane. Dar când ai lângă tine un Om care te adoră cu sinceritatea lui Ruhi, cu grija și empatia debordante, cu loialitate și răspundere, nu-ți mai pasă nici de oase dureroase, nici de dinții care pe zi ce trece dor mai mult, nici de amețeli, de nimic. Re-trăiești tinerețea pierdută prin ochii și zâmbetul ei.

Așezasem verdețurile pe masa din bucătărie, cafeaua, dulciurile clasice ale lui Ruhi, pe tejghea și mă pregăteam să deschid frigiderul, când ….

Vocea mică, ușor pițigăiată, râdea copios. Am ascultat. Se auzeau vorbe, dar nu înțelegeam ce spun. M-am furișat până aproape de ușa de la hol și am tras cu ochiul, sperând să nu mă vadă nimeni. Se auzea așa:

– Hahaha … așa-i ziceam și eu deunăzi lui Mimi – rămăsesem Mimi pentru ea și eu credeam că e firesc. Ella va rămâne mama ei pentru eternitate.

– Vedeți dumneavoastră, domnișoară Miriam, și noi bătrânii avem haz, uneori. Și ce mi s-a părut mai amuzant la toată afacerea asta era că tot magazinul râdea de ce spusesem, mai puțin eu. Mie unul nu mi s-a părut nimic amuzant.

– Domnule Pascu….

– Vă rog, domnișoară Miriam, dacă mai rostiți o dată acest apelativ, jur pe onoarea mea de veteran profesor de nimicuri, că voi leșina de nervi pe parchetul dumneavoastră!

– Hahahahaha…. ok domnule  …. îîîî…. Adrian? Așa e bine? – vocea lui Ruhi devenise șăgalnică. Cred că domnul – nu-l vedeam, deci habar nu aveam ce însemna bătrân la el, avea fluturi în burtica probabil respectabilă. Orice bărbat se simte flatat când i se dă atenție, mai ales la o vârstă înaintată.

– E foarte bine, domnișoară. Fac și o reverență dar mi-e teamă că spatele meu nu-și va mai reveni la o poziție bipedă.

– Hahaha… nu este nevoie… domnule… îîî… Adrian. Și dacă tot suntem la faza asta, ce-ar fi dacă nu mi-ai mai spune domnișoară Miriam. Știi că Mimi îmi spune Ruhi și m-am obișnuit așa.

– Done deal! Ruhi este, prințesa mea!

Și râseră amândoi cu atâta poftă că nu m-am mai putut răbda. Am ieșit din ascunzătoare și …. am rămas cu gura căscată. Ce bătrân?! Ce burtică?! Nici vorbă. Era cel mai frumos bărbat pe care-l văzusem vreodată. Și tu știi, iubita mea, că eu nu mă extaziez în fața unui chip frumos. Niciodată nu m-a interesat frumosul. E atât de fragil și efemer, oricum. Dar m-a impresionat întotdeauna șarmul, eleganța, ținuta unui bărbat. Deh … om sunt și eu, iar singurătatea nu e o stare comodă pentru o ființă socială.

Erau și ei surprinși de parcă apărusem de pe Venus și căzusem taman în mijlocul unei oaze cu farfuria zburătoare.

Tot eu a trebuit să vorbesc pentru că ei doi se holbau la mine, iar junele Adrian roșise.

– Ei, îmi spuneți și mie să râd și eu?!

– Sigur, Mimi, tocmai veneam să te chem. – Ruhi îmi zâmbi ca o zambilă și veni să mă îmbrățișeze așa cum numai ea știa.

– Veneai? Când? Că eu vă aud chițcăind aici de 10 minute! – am scăpat porumbelul din gură. Acum nu mai puteam face nimic.

– Vai, Mimi, mă spionai! Tu?! – și râse cu atâta poftă și ea și acest Adrian răsărit de nicăieri că ma luară nervii. Nu prea mă puteam eu supăra pe Ruhi – mereu vedeam imaginea Ellei inerte – dar, aveam și eu o zi proastă. Sau poate eram subit geloasă. Cine era individul ăsta, frate, și de când era Ruhi atât de comunicativă cu străinii?!

– Nu vă spionam. Remember? Locuiesc și eu aici. Cine e musiu?!

– Sărut mâna, scumpă doamnă. Numele meu este Adrian Pascu și m-am mutat în locul familiei Stăvărache de la 4. Nu ți-am povestit niciodată despre ei, Doina, nu era nimic de spus. De 8 ani de când locuiesc aici nu am văzut-o pe madam la față niciodată, iar el era un necioplit. Nici bună ziua nu dădea. Se furișa tot timpul. Nici n-am știut că au plecat.

– Bună ziua, domnule Pascu. – am zis destul de tern și rece. Mă durea capul de la soare, chiar nu aveam chef de baliverne.

– Mimi, el este Adrian. Așa ne-a rugat să-i spunem. Noi doi ne-am împrietenit alaltăieri la magazin când m-ai trimis după detergent.

-Alaltăieri?! Ei, bravo, și eu aflu abia acum! Offff Ruhi….

– Mimișor, nu te supăra, te rog. De asta a venit Adrian. Să te cunoască. I-am povestit câte ceva despre noi, despre durerea prin care am trecut, despre tine și …. a dorit neapărat să ne viziteze.

– Așaaaa…. Bine. Nu vă supărați domnule Pascu, dar se pare că singurătatea m-a împietrit și nici maniere nu mai am.

– Vă rog, Mimi, pot să vă spun Mimi? – aștepta ca un cățeluș să-i arunc osul.

– Puteți…

– V-aș rămâne îndatorat dacă ați renunța la domnule Pascu și mi-ați spune Adrian. Dar numai dacă doriți.

– Gata, ajunge cu fandoseala. Adrian, ești bine venit.

Am râs toți trei din tot sufletul, după mult timp. Era o zi bună.

– Și acum, Ruhi, pune, te rog de o cafea, iar tu, Adrian, povestește-mi despre momentul haios de la magazin.

– Aoleu, Ruhi! Mimi a auzit tot! Suntem pierduți! – când râdea, un râs voios, deschis, dădea ușor capul pe spate. Un cap rotund, bine conturat, un păr grizonat care-i ședea bine, o privire căpruie largă, directă, jucăușă dar nu frivolă, o gură splendidă – am devenit ușuratică să vorbesc așa – buze pictate, roze, zâmbitoare. Un gând tare nesuferit încolțise în mintea mea și așa obosită. Oare, …. exista un destin? Altul decât l-am crezut? Am alungat gândul. Era prea obraznic.

– Hahahaha …. ei, nu tot… doar un pic…. – a fost rândul meu să roșesc. Se purta atât de firesc. De parcă ne cunoșteam de ani de zile.

Ruhi alunecă în bucătărie ca un fluturaș, făcându-mi cu ochiul din pragul camerei de zi unde, în cele din urmă am catadicsit să-l invit pe bietul om. Să aibă vreo 54 de ani, mi-am zis. Mai mult oricum nu arăta. Eu, la 58 credeam că arăt bine. Dar nu puteam să-l întreb. Nu eram necioplită.

– Așadar, povestește-mi, Adrian.

– Păi, faza haioasă a fost că stând la coadă după detergent o doamnă se uita cam fix la mine. Când am întrebat-o de ce, mi-a spus că-i aminteam de fostul soț. Am întrebat-o era de bine asta? Mi-a răspuns: ”Ah, e mort săracu”. Am crezut că uit de tot ce mă învățase mama despre respect și înțelegere. Ca să n-o jignesc, i-am spus în glumă: ”Atunci cred, stimată doamnă, că trebuie să cumpărați mult Vanish.” Ea mă privi cu mare uimire și întrebă de ce. ”Ca să dați jos pata de imagine de pe retină.” Se pare că am vorbit foarte tare – recunosc că mă enervase să fiu asemuit cu un mort – pentru că lumea din jur, inclusiv Ruhi, au izbucnit în râs. Săraca femeie a lăsat cumpărăturile și a ieșit. După ce s-a mai potolit râsul, am întrebat-o pe Ruhi ce-am spus atât de amuzant. Eu nu-mi dădusem seama.

– Adevărul este, Adrian, că a fost amuzant. Îmi pot imagina. Ești filolog cumva?

– Am predat Literatură Americană la Universitate cândva, Mimi.

– Ce ciudată e viața, Adrian. Și eu am fost profesoară mulți ani.

– Mimișor, dacă pot îndrăzni un alint, cred că noi trebuia să ne întâlnim.

 Nu am spus nimic căci orice aș fi spus părea în van. Ne-am băut cafeaua, am mai povestit. Adrian a plecat pe la 10.  Acum că ziua s-a liniștit, închid și eu ochii de noapte bună. Sună-mă când poți. Mi-e dor….

o-OLD-COUPLE-LOVE

Advertisements

Mimi vă ascultă:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s